Primele documente care atestă începuturile învățământului în comuna Ozun datează din anul 1648. Documentele bisericești arată că școala din Ozun era întreținută din impozitele bisericești, iar regulile de funcționare și numirea învățătorilor erau stabilite de Consiliul Bisericii Reformate.
Cronici și documente bisericești păstrează informații despre activitatea școlii, numele cadrelor didactice, reparațiile clădirilor, costurile de întreținere și salariile învățătorilor.
Primul învățător consemnat în documente este Szárazajtai Gergely. În anul 1668, acesta a fost urmat de Kánai József, pentru a cărui investire biserica a cheltuit 60 de dinari.
În anii următori au predat la școala din Ozun următorii învățători:
În anul 1704, în timpul răscoalei antihabsburgice conduse de Rákóczi Ferenc al II-lea, conflictul s-a extins și în zona Ozunului. Locuitorii comunei au fost nevoiți să se refugieze în Moldova.
În 1710, o parte dintre locuitori s-au întors în comună, iar Consiliul Reformat l-a numit învățător pe Léczfalvi Valentin. În 1719, Szotyori Mihály a ocupat postul în urma unui examen organizat de biserică, ceremonia de instalare costând 72 de dinari.
În 1737 a fost reconstruită clădirea școlii, lucrările de reconstrucție și reparații ridicându-se la 30 florini și 85 de dinari.
În 1744 a devenit învățător Árkosi Serester Gergely, iar în 1798 a fost numit Felső-Torjai Gáli András.
În anul 1784, odată cu apariția lucrării Allgemeine School, au fost promovate noi principii privind organizarea învățământului. Din Austria au sosit manuale în limba germană, însă conducerea școlii a hotărât ca procesul de învățământ să continue în limba maghiară.
În 1811, Consistoriul Reformat a decis ca, pe lângă religie și catehism, elevii să studieze:
Între anii 1820–1833, învățământul primar a fost asigurat de Pákéi Janó Ádám. Documentele vremii arată că elevii începeau cursurile în zori și le încheiau seara, iar duminica citeau din Biblie și învățau Cele Zece Porunci.
În anul 1857, Tatrangi Sándor și soția sa, Benke Juliánna, au donat prin testament 12.000 de florini pentru susținerea financiară a unui post de învățător.
În 1862, aceștia au donat bisericii o casă și 15,5 hectare de teren, destinate înființării unui nou post didactic, cu condiția ca școala să poarte numele Tatrangi.
În 1875, contele Mikes János a donat un teren în centrul comunei pentru construirea unei noi școli. Între anii 1876–1877 a fost construită clădirea care există și astăzi (Clădirea nr. 2).
La construirea școlii au contribuit:
Din anul 1879, în comună activau trei învățători, iar încă din 1869 fusese înființat și un post de învățătoare.
După Primul Război Mondial nu au avut loc schimbări importante privind numărul posturilor didactice.
În perioada 1921–1940 au funcționat în paralel:
În această perioadă existau:
Din anul 1949 s-au înființat:
Grădinița funcționa cu patru grupe.
Între anii 1960–1970 a fost construită o nouă clădire a școlii, consolidată și modernizată prin mansardare în perioada 2007–2009.
În anul școlar 1988–1989, școala a primit statut de liceu cu 10 clase, statut care a încetat după decembrie 1989.
În anul 1990, instituția a redobândit numele „Tatrangi Sándor”, în memoria principalului său binefăcător.
Școala Gimnazială „Tatrangi Sándor” din Ozun este situată în centrul comunei, în apropierea Primăriei și funcționează ca centru bugetar și școală coordonatoare pentru următoarele structuri:
Az uzoni Tatrangi Sándor I–VIII. osztályos iskola rövid története.
A községben az oktatás kezdeteit igazoló legkorábbi dokumentumok 1648-ból származnak. Az egyházi dokumentumok tanúsítják, hogy az uzoni iskolát az egyházi adókból tartották fenn, ezért a működési szabályokat és a tanár kinevezését a református egyháztanács határozta meg.
A papok a krónikákban rögzítették azoknak a pedagógusoknak a nevét, akik az uzoni iskolában tanítottak. Szinte minden egyházi iratban találunk utalásokat a tanárok nevére, az épületek javításaira és fenntartási költségeire, valamint feljegyzéseket az adott években a tanárok fizetéséről.
Az első tanár, akinek a nevét a krónikákban megtaláljuk, Szárazajtai Gergely volt. 1668-ban Kánai József vette át a tanítói tisztséget.
A következő években a következő tanítók voltak:
1704-ben kitört a II. Rákóczi Ferenc vezette Habsburg-ellenes felkelés, amely Uzon környékére is kiterjedt. A háború idején a lakosság Moldvába menekült.
1710-ben a református egyháztanács Léczfalvi Valentint hívta meg tanítónak.
1719-ben Szotyori Mihály vizsga alapján nyerte el a tanítói állást.
1737-ben újjáépítették az iskola épületét.
1744-ben Árkosi Serester Gergely, majd 1798-ban Felső-Torjai Gáli András lett a tanító.
1811-ben a református konzisztórium elrendelte, hogy a vallás és katekizmus mellett földrajzot, olvasást, matematikát, igeragozást és névszóragozást is tanítsanak.
1820–1833 között Pákéi Janó Ádám tanított. A feljegyzések szerint a tanítás hajnalban kezdődött, este ért véget, vasárnap pedig Bibliát olvastak és a Tízparancsolatot tanulták.
1857-ben Tatrangi Sándor és felesége Benke Juliánna 12 000 forintot adományozott egy tanítói állás fenntartására.
1862-ben házat és 15,5 hektár földet adományoztak új tanítói állás létrehozására, azzal a feltétellel, hogy az iskola a Tatrangi nevet viselje.
1875-ben Mikes János gróf telket adományozott új iskola építésére. Az épület 1876–1877 között készült el.
1879-től három tanító működött a községben.
1921–1940 között párhuzamosan működött a református iskola és a népiskola.
1949-ben létrejött a VII. osztály és a román tagozat.
1960–1970 között új iskolaépület épült, amelyet 2007–2009 között felújítottak és tetőtérrel bővítettek.
Az 1988–1989-es tanévben az iskola 10 osztályos gimnáziumi státuszt kapott, amely 1989 után megszűnt.
1990-ben az iskola visszakapta a Tatrangi Sándor nevet.
Jelenleg az iskola költségvetési központként és koordináló intézményként működik az alábbi egységek számára:
Igazgató:
Botta Mária